11 months ago12-20 09:37 by Ziarul Lumina
IPS Arhiepiscop Justinian, al Maramureşului şi Sătmarului

„Fost-a om trimis de Dumnezeu, numele lui era Ioan“ (In. 1,6). Acesta a fost Profetul sau Îngerul despre care glasul Domnului, prin proorocul Maleahi, zice: „Iată, Eu am trimis pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea feţei Mele“ (Mal. 3, 1). El a venit când a hotărât Dumnezeu şi a început a învăţa poporul, zicând: „Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui“ (Lc 3, 4).

Iar când Domnul S-a arătat la Iordan, unde profetul Ioan vorbea poporului şi boteza, acesta văzându-L pe Iisus şi recunoscându-L că El este Hristos, L-a arătat lumii zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii“, continuând să spună marele profet: „Acesta este despre care eu am zis: După mine vine un bărbat, care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era. Şi eu nu-l ştiam, dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă. Am văzut Duhul coborându-Se din cer, ca un porumbel, şi a rămas peste El - zice profetul mai departe - şi eu nu-L ştiam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acesta este Cel ce botează cu Duhul Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu“ (In 1, 29-34).

Aceasta este mărturia lui Ioan Botezătorul, care a fost Înaintemergătorul Domnului, Profetul prevestit de Scripturi şi recunoscut de tot norodul lui Israil (Mt. 14, 5). El, după cum ne spune Scriptura, a mărturisit că Iisus este „Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridică păcatul lumii“ (In. 1, 29), că Iisus este Fiul lui Dumnezeu (In. 1, 34), că Iisus este Hristos. (…)

Ioan, aşa cum prevestiseră profeţii, a venit ca o mărturie vie să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el în Lumină (In. 1, 7-8). Dar, „iudeii din Ierusalim, preoţii şi leviţii şi trimişii acestora, care erau dintre farisei“ (In. 1, 19) nu au primit mărturia lui Ioan şi nu au crezut în Lumină.

Ioan a fost Profetul mult aşteptat, numit atât de sugestiv de fiii lui Israel şi Eliahu, care a mărturisit că Iisus este Hristos, că Iisus este Cuvântul lui Dumnezeu, iar „Cuvântul era lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul ce vine în lume“ (In. 1, 7-9). Aceasta a fost mărturia lui Ioan, iar cei ce nu au primit această mărturie au pierdut pe Mesia. Pentru ei Mesia nu a venit şi nici nu va mai veni niciodată. Pe lângă aceştia a trecut Lumina, dar ei nu au primit-o, pentru că nu I-au recunoscut faţa, fiindcă nu semăna cu faţa pe care o aşteptau ei. (…)

Pacea lui Hristos

El a venit pentru îndreptarea tuturor, pentru mântuirea tuturor, pentru luminarea tuturor, pentru eliberarea tuturor din robia păcatului şi a morţii, pentru egalitatea şi dreptatea tuturor, pentru fericirea tuturor, pentru instaurarea în lume a unei păci universale, nu impusă cu forţa din afară, cum era Pax Romana, care era pacea mormântului, pacea celor ce au fost reduşi cu forţa la tăcere. Nu aceasta este pacea lui Hristos. Pacea lui Hristos este o pace adevărată, ce se va stabili definitiv pe pământ şi în suflete numai atunci când porunca Sa va fi îndeplinită în mod real: porunca iubirii generale.

Pacea lui Hristos se va stabili deplin pe pământ numai atunci când dreptatea şi libertatea vor domni în lume, atunci când lupul om nu-şi va arăta colţii mielului om, numai atunci când nu va mai fi exploatat omul de către om.

De două mii de ani aproape Iisus Hristos lucrează în lume, aşa cum Dumnezeu lucrează în univers din eternitate, după cum singur a spus: „Tatăl Meu lucrează şi Eu lucrez“ (In. 5, 17). El nu se grăbeşte, dar nici nu întârzie, El este veşnic treaz, nu-L tulbură nimic. Toate le lucrează pentru îndeplinirea planului Său. Aşa cum evoluează totul în Univers, fără să se observe prea mult, fără şocuri şi zguduiri, tot aşa şi pe pământ lucrarea lui Hristos merge înainte, se desfăşoară permanent, fără să facă salturi spectaculoase, zguduitoare, ci firesc, normal, aşa cum lucrează întotdeauna Dumnezeu. De două mii de ani s-au făcut paşi uriaşi, iar aceştia se datoresc şi apariţiei creştinismului, a împărăţiei lui Dumnezeu în lume. (…)

Omul transfigurat

În lumina Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, totul s-a înnoit. Toate s-au transformat, toate au întinerit, toate s-au transfigurat, omul însuşi, în structura lui intimă, a primit o nouă înfăţişare. Nu numai cei ce, într-un fel sau altul, fac parte dintre acei ce au primit învăţătura lui Hristos, nu numai cei ce cred în Iisus Hristos, ci şi ceilalţi, toată lumea a devenit o „lume nouă“. Chiar gândirea socială a omului s-a schimbat fundamental. Concepţia despre viaţă a omului, a individului, a devenit în această eră mai firească, mai umană, mai naturală. Omul a ieşit din starea în care se afla înainte de naşterea lui Hristos, când se credea că fiinţa lui este rod al întâmplării, subordonat hazardului, unor zeităţi sau unor forţe naturale oculte care, independent de voinţa omului, îi domină viaţa. După întruparea lui Hristos, omul a intrat într-un nou dialog cu Dumnezeu şi cu semenii săi.

Capacitatea de suveran, fiul lui Adam şi-o pierduse prin păcat. El căzuse sub stăpânirea instinctelor lui, a unor porniri animalice. Ajunsese chiar să-şi facă dumnezei din pasiunile sale sau chiar din alte forţe naturale care, în starea primitivă în care se afla omul înainte de Hristos, îl dominau, îl copleşeau, îl ţineau într-o stare permanentă de frică, de umilinţă, de teroare. Din această stare de sclav, omul nu se putea elibera singur. Iar ca să ajungă la starea de suveran era imposibil, cu atât mai puţin ca să ajungă la starea de Fiu al lui Dumnezeu. Trebuia o Putere, o Lumină, o intervenţie deosebită din afară, care să-l elibereze din starea în care căzuse, să-l scoată din starea de rob în care se afla şi să-l readucă la starea pe care o avea la început. Cu gândire de fiinţă liberă, cu voinţă liberă, cu dorinţa pe care o are un om liber în viaţa lui interioară şi exterioară. Această putere şi lumină au primit-o fiii lui Adam prin Iisus Hristos. (…)

În speranţa întemeiată pe certitudinea învierii lui Iisus Hristos îşi vor construi de acum înainte viaţa fiii lui Adam. Pe această piatră fundamentală a învierii de obşte, garantată de învierea Domnului, îşi vor întemeia fiii lui Adam o cultură nouă, o civilizaţie adevărată, civilizaţia spiritului. (…) Închinătorii lui Hristos deveniseră luminaţi de o lumină interioară, dumnezeiască, necreată, care era lumina Harului lui Dumnezeu, revărsată în lume cu puterea Sfântului Duh, prin moartea şi învierea Sa. Prin această lumină, prin lumina harului, tuturor celor ce „cred în numele Lui, Hristos le-a dat putere ca să se facă fiii lui Dumnezeu“ (In. 1, 12). (…)

El, Mesia, a venit să servească viaţa, nu numai dintr-un timp sau dintr-un loc, ci din toate timpurile şi din toate locurile, până la sfârşitul veacurilor. Iată pentru ce Mesia n-a fost primit nici de farisei, nici de cărturari, pentru că El n-a venit aşa cum s-au aşteptat aceştia şi nici nu Şi-a subordonat lucrarea unui grup de bătrâni din Ierusalim, ci El a venit ca să-i mântuiască pe toţi, şi pe iudei şi pe păgâni deopotrivă, şi pe luminoşii fii ai lui Israel şi pe cei dintre neamuri, după cum, în mod deosebit, ne spune Sfântul Apostol Pavel într-un cuvânt prea puţin luat în seamă până acum şi de evrei şi de creştini (Rom. 11, 1-36). Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat ca pe toţi fiii lui Adam să-i mântuiască şi să-i facă fii ai zilei  (I Tes. 5, 5), fii ai luminii (In. 12, 36; Ef. 5, 8), fii ai Păcii, fii ai lui Dumnezeu (In. 1, 12).


Report bugs
About Smashing Reader
Contact
Navigation keys: left, right, ALT